Clientul nostru, ROMBAT, produce și livrează baterii recunoscute și folosite de producătorii auto din România și din străinătate, de peste 40 de ani. Calitatea și standardele înalte ale produselor sale au asigurat companiei poziția de lider pe piață românească și o largă recunoaștere internațională. ROMBAT este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai României în industria de automotive la nivel european și global, compania exportând baterii în peste 40 de țări de pe patru continente.
Iată ce spune domnul Alin Ioaneș, CEO ROMBAT, despre colaborarea noastră:
Am descoperit în echipa Brandocracy oameni pasionați, profesioniști în branding și marketing, care ne-au ajutat să redescoperim valorile și ADN-ul ROMBAT – un brand românesc cu istorie și tradiție. A fost un proiect complex, de construcție de brand și de definire a noii poziționări, de elaborare a strategiei de marketing care susține planurile noastre de dezvoltare, viziunea și obiectivele, atât pentru piața internă, cât și pentru cea internațională.
Apreciem mult susținerea primită inclusiv pentru implementarea strategiilor de branding, marketing respectiv PR, într-o colaborare care a făcut ca povestea Rombat – “bateria care mișcă economia” – să poată fi spusă mai departe clienților, partenerilor și colaboratorilor noștri de pretutindeni.
01. Provocarea
Consolidarea poziției de lider pe piața locală și extinderea pe noi piețe externe
ROMBAT este un brand cu tradiție, dovedită de expertiza sa de peste 40 de ani, dar pentru a atinge ritmurile de creștere dorite pe piața locală și pe cea internațională trebuiau identificate și folosite toate atuurile companiei. Schimbarea de management din 2021 a deschis noi perspective, cu o viziune modernă, dar mediul extern, pandemia Covid 19 și modificările de trenduri generate de aceasta au adus noi provocări de care compania trebuia să țină cont.
Comunicarea externă se rezuma la proiecte tactice, punctuale, fără a exista o direcție, o poziționare clară sau un tracking al rezultatelor acțiunilor de marketing. Nu exista o strategie de marketing care să asigure direcție și să facă posibilă fructificarea tuturor oportunităților ivite, iar brandul rămăsese oarecum ancorat în trecut. Provocarea Brandocracy a fost să păstreze ceea ce era valoros din istoria și parcursul de până atunci al companiei, dar să vină cu soluții care să rezolve poziționarea, strategia de brand și pe cea de marketing într-o manieră actuală – atât ca discurs, cât și ca acțiuni concrete.
02. Soluții oferite
Construcția de brand, Poziționarea & Strategia de marketing
Construcția de brand
În prima etapă am descoperit povestea brandului ROMBAT discutând cu toți stakeholderii relevanți. A fost nevoie de un audit de brand pentru a evalua situația actuală a ROMBAT și de analiza detaliată a celor 5 C: compania, clienții, competitorii, colaboratorii, mediul (climate), folosind tehnici și metode de marketing consacrate. Am lucrat apoi la construcția de brand și am dezvăluit menirea și ADN-ul brandului, am resetat valorile care stau la baza brandului – cu impact inclusiv pentru brandul de angajator. Pornind de la acestea și ținând cont de modelul de business, am stabilit poziționarea pe piață și umbrela sub care se face comunicarea de brand. Am definit mesajele cheie și tonul vocii și am conturat recomandările pentru consolidarea și dezvoltarea brandului ROMBAT.
Poziționarea
Ținând cont de rolul pe care ROMBAT îl are pe piața românească și pe piețele internaționale, de modelul său de business, de valorile, principiile și ADN-ul său de Brand, am identificat poziționarea sa pe piață.
Astfel, ROMBAT, singurul brand de baterii fabricate în România, ce are mereu în focus cercetarea, protejarea mediului, dezvoltarea, respectiv inovația și-a asumat că menirea sa în viețile oamenilor și în economie este de a aduce pe piață baterii fiabile, la cele mai înalte standarde tehnice, pentru a deservi piața internă și alte peste 40 de țări de pe patru continente.
Noua poziționare vine să susțină atingerea obiectivelor de business pe termen mediu și lung, iar noul lead narrative este: ROMBAT – Bateria care mișcă economia.
Strategia de marketing
Auditul realizat în etapa inițială de echipa de consultanți a identificat noi oportunități de creștere a businessului în plan intern și internațional, inclusiv prin accesarea de noi nișe de piață. În cadrul strategiei de marketing am stabilit obiectivele de marketing SMART - care susțin atingerea obiectivelor ambițioase de business ale ROMBAT. Am definit apoi indicatorii de performanță (KPIs), cei care permit monitorizarea progresului, iar la final, planul detaliat de marketing.
Pentru fiecare dintre tipologiile de Buyer Personas de interes pe segmentele de target stabilite am venit cu recomandări privind mixul și tacticile de marketing corespunzătoare. Echipa Brandocracy a construit strategia de content marketing și a elaborat planul anual de marketing, stabilind bugetele recomandate pentru fiecare canal. Pe fiecare dintre cei 7 P’s - produs, preț, placement, promovare, parteneriate, procese, personal - am venit cu recomandări care conduc la consolidarea poziției de lider pe piața internă, susținând atingerea obiectivelor de business asumate de echipa de conducere.
03. Identitate Vizuală
Elemente vizuale incluse în identitatea de brand sunt determinante pentru a exprima cine este un brand și ce îl diferențiază de toate celelalte. O identitate vizuală puternică generează încredere, asigură consistență în procesul de comunicare, face brandul ușor de recunoscut și construiește conexiuni cu publicul vizat.
Problemele identificate în legătură cu identitatea vizuală inițială a ROMBAT
Arhetipul identificat în faza de construcție de brand a confirmat adecvarea culorilor existente ale brandului. A fost nevoie însă de reevaluarea identității vizuale, de un refresh de brand și de dezvoltări pe zona de online, pentru a aduce în fața audienței un look modern, corespunzător noii poziționări, care să permită o mai bună conectare cu clienții actuali și potențiali.
ID Book
Pentru a face brandul memorabil și relevant, am construit un nou ID Book. Acesta a devenit un instrument esențial în dezvoltarea materialelor grafice necesare comunicării. ID Book-ul este folosit acum ca un ghid util atât intern, cât și extern, pentru implementările pe canale vizuale.
04. Suport și consultanță pentru implementare
Rămânem alături de clienți
După finalizarea și livrarea strategiei de marketing am continuat colaborarea cu ROMBAT pe parcursul a patru luni, pentru a susține demararea procesului de implementare a recomandărilor. Cu alte cuvinte, ne-am integrat în echipa internă: am selectat împreună noi parteneri sau furnizori pe zona de comunicare/ publicitate, am construit briefuri și chestionare, am dezvoltat content pentru diferite tipologii de Buyer Personas. Am lucrat cu pasiune și am parcurs împreună, alături de agențiile și partenerii aleși, toate etapele procesului de dezvoltare și derulare a campaniilor integrate de lansare a noii poziționări, respectiv a noilor produse realizate.
05. Servicii de PR
Demersurile de repoziționare au fost completate de o strategie integrată de comunicare și relație cu presa, care s-a înscris în obiectivul principal al proiectului. Aceasta a fost construită ținând cont de misiunea, viziunea și valorile companiei, identificate de specialiștii de marketing, și are ca obiectiv creșterea vizibilității companiei și recunoașterea publică a valorilor Rombat. Strategia de comunicare a inclus, de asemenea, atât dezvoltarea, cât și prezentarea publică a proiectelor de responsabilitate socială corporatistă prin care Rombat, liderul pieței locale de baterii auto, susține comunități defavorizate dar și proiecte cu impact pentru brandul de țară.
Durata proiectului
3
LUNI
Brand building
2
LUNI
Strategia de marketing
2
LUNI
Identitate Vizuală
4
LUNI
Consultanță implementare
12+
LUNI
PR